Magneziu – stabilitate neuronală, reglarea stresului și semnificație terapeutică

Magneziul este un mineral esențial implicat într-o gamă largă de procese fiziologice. Corpul unui adult conține aproximativ 24-28 g de magneziu, aproximativ 50-70% fiind stocat în oase, iar restul predominant intracelular în mușchi și țesuturi. Ca și cofactor în peste 300 de reacții enzimatice, magneziul joacă un rol central în metabolismul energetic, în special prin legarea sa la adenozin trifosfat (ATP), principala sursă de energie a celulei [1].

În plus, magneziul este esențial pentru semnalizarea neuromusculară, sinteza proteinelor și reglarea echilibrului glucozei și electroliților. Prin urmare, modificările nivelului de magneziu pot avea nu numai efecte locale, ci și sistemice [2].

Magneziul și procesarea stimulilor în sistemul nervos

Un mecanism cheie de acțiune al magneziului constă în reglarea activității neuronale. Deosebit de relevant este receptorul NMDA, un receptor glutamatergic implicat în transmiterea semnalelor excitatorii. Magneziul acționează ca un antagonist fiziologic al acestui receptor prin blocarea canalului ionic și, prin urmare, prevenirea activării neuronale excesive [3].

Dacă disponibilitatea magneziului scade, această blocadă poate fi redusă, ducând la o transmitere crescută a semnalului. Acest mecanism este asociat cu o excitabilitate neuronală crescută și o filtrare redusă a stimulilor [4].

Stres, echilibrul cortizolului și magneziului

Reglarea stresului este strâns legată de nivelul de magneziu. Atunci când organismul activează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală (HPA), există o eliberare crescută de hormoni de stres, cum ar fi cortizolul. În același timp, excreția renală de magneziu crește [5].

Această relație poate duce la un mecanism de autoreîntărire: stresul crește pierderea de magneziu, în timp ce nivelurile scăzute de magneziu pot afecta procesarea stresului. Într-un studiu controlat, aportul zilnic de 300 mg de magneziu timp de 30 de zile a dus la o reducere semnificativă a nivelurilor de stres subiectiv și la îmbunătățirea performanței în condiții de stres mental [6].

Studii suplimentare arată că magneziul poate modula activitatea axei HPA și poate reduce nivelurile de cortizol, în special în cazurile de stres cronic [7].

Somn, regenerare și inhibiție neuronală

Magneziul influențează, de asemenea, procese cheie de reglare a somnului. Acesta susține activitatea neurotransmițătorului inhibitor GABA și contribuie astfel la reducerea activității neuronale [3].

Într-un studiu randomizat, suplimentarea cu 500 mg de magneziu timp de opt săptămâni a dus la îmbunătățirea calității somnului, la o durată mai lungă a somnului și la o reducere a nivelului nocturn de cortizol. Simultan, s-a observat o creștere a concentrației de melatonină [8].

Aceste efecte evidențiază legătura strânsă dintre nivelul de magneziu, reglarea stresului și calitatea somnului.

Magneziu și migrene

Migrena este în prezent înțeleasă ca o tulburare de procesare a stimulilor neuronali. Printre caracteristici se numără creșterea sensibilității la stimulii senzoriali și modificarea transmiterii semnalelor neuronale.

Studiile arată că pacienții cu migrenă au adesea niveluri reduse de magneziu [9]. Într-un studiu randomizat, controlat cu placebo, aportul de 600 mg citrat de magneziu timp de 12 săptămâni a dus la o reducere a atacurilor de migrenă cu 41,6%, comparativ cu 15,8% în grupul placebo [10].

Un posibil mecanism de acțiune este influența asupra așa-numitei depresii corticale răspândite, despre care se vorbește ca un factor declanșator al aurelor migrenoase [11].

Efecte cardiometabolice și reglarea inflamației

Magneziul joacă un rol important în metabolismul glucozei și în sensibilitatea la insulină. Studiile arată că un aport mai mare de magneziu este asociat cu un risc redus de diabet zaharat de tip 2 [12].

În plus, o meta-analiză a studiilor randomizate a arătat că suplimentarea cu magneziu poate reduce semnificativ tensiunea arterială sistolică și diastolică [13].

În plus, magneziul are proprietăți antiinflamatorii. Suplimentarea poate reduce markerii inflamatori, cum ar fi proteina C reactivă (CRP), în special la persoanele cu tulburări metabolice sau stres cronic [14].

Magneziul în contextul performanței și al oboselii

Magneziul este strâns legat de producția de energie mitocondrială și influențează disponibilitatea glucozei în celulele musculare și nervoase. Prin urmare, un aport adecvat de magneziu poate îmbunătăți performanța fizică și poate reduce oboseala [15].

Studiile de fiziologie sportivă arată că magneziul poate îmbunătăți performanța la antrenament și capacitatea de recuperare – chiar și la persoanele fără deficit pronunțat de magneziu[16].

Biodisponibilitatea și importanța diferiților compuși ai magneziului

Biodisponibilitatea magneziului depinde semnificativ de compusul chimic. Formele organice, cum ar fi citratul de magneziu, bisglicinatul sau lactatul, sunt în general mai bine absorbite decât compușii anorganici, cum ar fi oxidul de magneziu [1].

În plus, compușii diferă prin proprietățile lor funcționale:

• Bisglicinatul de magneziu este asociat cu efecte asupra stresului și somnului.
• Tauratul de magneziu joacă un rol în stabilitatea neuronală și reglarea calciului.
• Malatul de magneziu este implicat în metabolismul energetic
• Ascorbatul de magneziu posedă proprietăți antioxidante suplimentare.

O abordare combinată poate grupa aceste profiluri de acțiune diferite și, astfel, poate permite o acoperire fiziologică mai largă.

Evaluarea stării actuale a cercetării

Cercetările actuale arată în mod constant că magneziul joacă un rol central în mai multe procese interconectate:

• Reglarea excitabilității neuronale
• Modularea răspunsului la stres
• Susține somnul și regenerarea
• Influența asupra parametrilor cardiometabolici
• Participarea la producția și performanța energiei

Aceste efecte nu apar izolat, ci mai degrabă prin interacțiunea diferitelor sisteme. Prin urmare, nu doar cantitatea de magneziu consumată, ci și forma și biodisponibilitatea acestuia devin din ce în ce mai importante.

Surse

[1] Institutele Naționale de Sănătate – Fișă informativă despre magneziu pentru profesioniștii din domeniul sănătății https://ods.od.nih.gov/factsheets/Magnesium-HealthProfessional/
[2] Gröber U. și colab. – Magneziul în prevenție și terapie https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/ [3] Barbagallo M, Dominguez LJ – Magneziul și îmbătrânirea https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/ [4] Nielsen FH – Magneziul, inflamația și bolile cronice https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[5] Vormann J. – Magneziu: Nutriție și metabolism https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[6] Pouteau E și colab. – Suplimentarea cu magneziu și reducerea stresului https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[7] Boyle NB și colab. – Efectele magneziului asupra anxietății și stresului subiectiv https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[8] Abbasi B și colab. – Suplimentarea cu magneziu îmbunătățește calitatea somnului https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[9] Mauskop A și colab. – Magneziul în migrene https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[10] Peikert A și colab. – Magneziul în profilaxia migrenei https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/ [11] Ramadan NM – Fiziopatologia migrenei https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[12] Dong JY și colab. – Aportul de magneziu și riscul de diabet zaharat de tip 2 https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[13] Dibaba DT și colab.– Suplimente de magneziu și tensiune arterială https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[14] Simental-Mendía LE și colab. – Magneziu și CRP https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/
[15] Chen HY și colab. – Magneziul și performanța la exerciții fizice https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/ [16] Veronese N și colab. – Magneziul și performanța fizică https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/